14 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSemnalele de alarma ale stresului

Semnalele de alarma ale stresului

V-ati odihnit bine in cursul noptii, insa dimineata abia reusiti sa va ridicati din pat si sa plecati la birou. Drumul va pare interminabil, iar când, in sfârsit, ajungeti, parca ati vrea sa va faceti nevazut. Nu pentru ca nu ati fi constiincios, dar chiar nu va simtiti in stare sa va ocupati de toate problemele si sarcinile care va revin. Iar la sfârsitul zilei sunteti complet epuizat. Va suna familiar acest „scenariu“ ?


Daca ati raspuns afirmativ, site-ul eva.ro este de parere ca o posibila explicatie ar putea fi ca nivelul de stres la care sunteti expus a depasit cu mult limita. Chiar daca sunteti o persoana puternica, nimeni nu este imun in fata stresului. Si aceasta, indiferent de personalitatea, profesia si responsabilitatea pe care o aveti. Bineinteles ca problemele nu apar dintr-o data; exista câteva semnale de alarma care, daca nu sunt luate in serios, se vor agrava, extinzându-se in toate aspectele vietii dumneavoastra. Iata care sunt cele mai frecvente si, in acelasi timp, cele mai importante indicii.


Indiciu: pierderea motivatiei. Daca nu va mai regasiti entuziasmul si cheful de viata obisnuite, care constituiau una dintre caracteristicile dumneavoastra pâna acum, este normal ca randamentul dumneavoastra sa fie in scadere si sa nu va mai intereseze nici una dintre activitatile care inainte va faceau placere.


Solutie: Invatati sa va auto-gestionati. La serviciu, implicati-va intr-un proiect care va place si in care credeti cu adevarat – in felul acesta, veti avea un obiectiv precis, spre care veti tinde. In paralel, nu scapati din vedere ceea ce va place sa faceti in timpul liber: cititi o carte buna, mergeti la un film, la cumparaturi sau la sala de fitness (a venit primavara si se stie ca sportul ne ajuta sa ne mentinem in forma – inclusiv pe plan psihic, pentru ca se stimuleaza secretia de serotonina si endorfina – asa numitii „hormoni ai fericirii“).


Indiciu: agravarea excesiva a aspectelor negative. Aceasta, indiferent de situatie: la birou, acasa, cu prietenii… Reactia dumneavoastra poate fi ori de frustrare (aveti sentimentul ca nu sunteti competent si ca nu va puteti imparti intre solicitarile de la serviciu si cele de acasa), ori de furie. Nici una dintre acestea nu este deloc potrivita – si, de altfel, nici corecta.


Solutie: Mai intâi, constientizati ce se asteapta de la dumneavoastra. Probabil nimic in plus fata de acum câteva luni, numai ca in ultima vreme v-au coplesit. Daca este cazul, discutati cu partenerul dumneavoastra si conveniti sa va redistribuiti cumva sarcinile.


Indiciu: epuizare fizica. Daca ati ajuns in acest stadiu, situatia este mai mult decât ingrijoratoare. Cele mai raspândite simptome sunt migrenele, durerile in zona inimii si consumul excesiv de medicamente (stimulente si, deopotriva, somnifere).


Solutie: Nu zâmbiti cu tristete când vi se spune ca trebuie sa aveti mai multa grija de dumneavoastra. Odihniti-va minimum sapte ore in fiecare noapte, faceti sport (chiar si o simpla plimbare seara va va ajuta sa aveti un somn mai profund si linistit), nu sariti peste micul dejun si consumati cât mai multe fructe si legume.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS