6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCaladium se integreaza perfect in atmosfera caminului

Caladium se integreaza perfect in atmosfera caminului

Bogata in culori, Caladium bicolor este o planta deosebit de pretentioasa, iubitoare de caldura, vara necesitând temperaturi de 26-28 grade Celsius, iar iarna de 16-18 grade. Scaderea temperaturii sub 16 grade determina defolierea plantei.


Frunzele in forma de inima au interiorul patat cu alb si nervurile in nuante de rosu. Fiind o planta cu tuberculi, isi pierde frunzele iarna, pentru ca in aceasta perioada intra in stare de repaus. De aceea, specialistii recomanda scoaterea tuberculilor si pastrarea in nisip uscat pâna in februarie-martie, când pot fi plantati in ghivece, intr-un amestec de turba si pamânt de telina.


Tonurile de verde, galben, rosu si alb, precum si vasta gama de forme si marimi ale plantei Caladium ofera posibilitatea alegerii unor plante perfecte pentru apartament. Originare din regiunile tropicale, aceste plante au nevoie de multa caldura si umiditate.


Metode de ingrijire


Pentru a mari umiditatea atmosferica, iubitorii acestor plante pot recurge la câteva metode de ingrijire. Una dintre acestea ar fi pulverizarea frunzelor cu apa, apoi stergerea acestora cu un burete moale si umed.


Caldura uscata dintr-o camera poate dauna foarte mult plantelor, ducând la decolorarea sau colorarea in brun a frunzelor si la caderea acestora, precum si la aparitia daunatorilor. Si pentru ca sunt iubitoare de lumina, aceste plante trebuie puse in incaperi luminoase, de intensitatea luminii fiind legat si coloritul frunzelor. Totodata, ele trebuie ferite de razele directe ale soarelui, mai ales la orele amiezii. Aceasta trebuie udata abundent cu apa la temperatura camerei. Este necesar ca substratul pamântului din ghiveci sa fie periodic fertilizat sau reimprospatat. In general, administrarea de ingrasaminte se face vara, bilunar sau chiar de trei-patru ori pe luna. Toate prefera un pamânt afânat, permeabil si fertil, in care sa predomine pamântul de frunza, in amestec cu turba.


Material realizat cu ajutorul specialistilor de la Gradina Botanica

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS