Acasă Local Activităţi preventive în taberele din Vâlcea

Activităţi preventive în taberele din Vâlcea

Scopul principal al activităților a fost ca tinerii să primească informații utile de la polițiști pentru a îi ține departe de tentația de a deveni consumatori ai substanțelor interzise

Activitățile pe linia prevenirii consumului de droguri au continuat și în perioada 9-11 august, în 2 tabere organizate pe raza localității Horezu, dar și în taberele din orașul Brezoi, localitatea Drăgănești și Stațiunea Voineasa, în rândul a 300 de minori și 50 de adulți.

Scopul principal al activităților a fost ca tinerii să primească informații utile de la polițiști pentru a îi ține departe de tentația de a deveni consumatori ai substanțelor interzise, curiozitatea, dificultățile, lipsa de comunicare și nesiguranța tinerilor fiind cauze ale comportamentului nepotrivit în rândul acestora, încă de la vârste fragede.

Atât minorii cât și adulții însoțitori au răspuns cu interes activităților preventive desfășurate, polițiștii asigurându-i pe cei mici de faptul că, adoptând un comportament responsabil vor putea ajunge la vârsta majoratului, când vor fi în măsură să ia deciziile corecte și au încercat să îi determine pe cei mici să nu se lase influențați de eventualele comportamente nocive din anturajul acestora.

O nouă întrevedere cu minorii ucraineni

Un alt aspect important transmis copiilor a fost faptul că apropierea oamenilor legii de aceștia chiar și în perioada vacanței, răspunsurile la întrebările adresate de cei mici sunt activități pentru dezvoltarea sentimentului de încredere și creșterea gradului de siguranță al acestora.

Totodată, mesajul care trebuie să ajungă la părinți este să comunice cu copiii încă de la vârste fragede și să le explice că substanțele interzise pot provoca efecte devastatoare în organism, determinându-i să stea cât mai departe de acestea.

Mai mult, pentru a se asigura că minorii sunt în siguranță, le reamintim părinților faptul că au obligația legală de a îi supraveghea pe copii și de a le oferi un mediu propice dezvoltării fizice și emoționale adecvate.

În data de 11 august, la Liceul Tehnologic Băile Olănești, polițiștii vâlceni vor avea o nouă întrevedere cu minorii ucraineni, cu vârste cuprinse între 6 si 10 ani. Acestora le va fi prezentat laboratorul de educație rutieră, iar cu sprijinul unui translator le vor fi transmise regulile de circulație necesar a fi cunoscute în raport cu vârsta lor, potrivit legislației rutiere din țara noastră.

Tot în această zi, la Băile Olănești, un grup de minori angrenați în activități sportive la o unitate de cazare din Băile Olănești vor beneficia de o activitate pe linia prevenirii consumului de alcool.

Exit mobile version