Acasă Local Vâlcea: A condus băut, fără permis o maşină neînmatriculată

Vâlcea: A condus băut, fără permis o maşină neînmatriculată

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcolemiei de 0,62 mg/l în aerul expirat
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcolemiei de 0,62 mg/l în aerul expirat

Un tânăr de 21 de ani din comuna Racovița, județul Vâlcea, ar fi condus un autoturism pe Drumul Național 7, în localitatea Brezoi sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcolemiei de 0,62 mg/l în aerul expirat, Tânărul a fost transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

De asemenea, din verificările efectuate a rezultat faptul că, acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și coducea cu numerele de înmatriculare provizorii expirate.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Exit mobile version