Acasă Local Vâlcea: Cercetată pentru furt din auto

Vâlcea: Cercetată pentru furt din auto

Femeia a fost arestată preventiv, după ce a lovit-o pe mama concubinului său.
Femeia a fost arestată preventiv, după ce a lovit-o pe mama concubinului său.

Polițiștii de investigații criminale din Râmnicu Vâlcea au fost sesizați ieri de un bărbat de 46 de ani, că, din autoturism i-a fost sustrasă o borsetă în interiorul căreia se aflau mai multe documente și un card bancar.

Polițiștii au stabilit că bărbatul și-a lăsat parcat autoturismul pe Calea lui Traian, cu portiere închise, dar neasigurate, iar o persoană necunoscută a pătruns în autoturism de unde i-a sustras borseta în cauză.

În urma cercetărilor efectuate polițiștii au identificat o tânără de 17 ani, din Râmnicu Vâlcea, bănuită de comiterea faptei, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru furt.

Recomandări preventive:

•    Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, diferite bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genţi, borsete, aparatura electronică, etc.) chiar dacă lipsiți pentru un scurt timp;

•    În staţiile de alimentare cu carburanţi, pe timpul achitării contravalorii combustibilului, acţionaţi sistemul de închidere al uşilor;

•    Pe perioada deplasării cu autoturismul acţionaţi sistemul de închidere al uşilor (astfel veţi evita să fiţi deposedaţi la semafor de bunurile ce se află în interiorul maşinii);

•    Când părăsiţi autoturismul, geamurile trebuie să fie întotdeauna închise complet;

•    Pe toate roţile autoturismului fixaţi dispozitive antifurt;

•    Inscripţionaţi numărul de înmatriculare al autoturismului pe obiecte uşor demontabile (casetofoane, baterii, componente exterioare etc.). Acestea vor fi mai dificil de valorificat de către hoţi;

•    Atunci când părăsiţi autoturismul şi acţionaţi închiderea centralizată, asiguraţi-vă că portiera s-a închis. Cu ajutorul dispozitivelor electronice, infractorii pot bloca închiderea centralizată, chiar dacă pare că telecomanda a activat-o;

•    Pentru eventuale reparaţii, nu vă adresaţi atelierelor neautorizate  sau  meşterilor ocazionali. Se pot face mulaje după chei sau puteţi rămâne fără componente care funcţionau foarte bine.

Exit mobile version