Acasă Eveniment Vâlcea: Reținuți pentru furt calificat

Vâlcea: Reținuți pentru furt calificat

Bărbat din Padeș, reținut după ce ar fi lovit un consătean
Bărbat din Padeș, reținut după ce ar fi lovit un consătean

Doi bărbați din comuna Vaideeni au fost reținuți pentru 24 de ore, după ce ar fi sustras mai multe bunuri și bani, dintr-o locuință din localitate.

Ieri, 10 noiembrie, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Măldărești au dispus reținerea pentru 24 de ore față de doi bărbați, de 30, respectiv 32 de ani, din comuna Vaideeni, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, la data de 8 noiembrie a.c., în jurul orei 17.00, cei doi bărbați ar fi pătruns în locuința persoanei vătămate, din comuna Vaideeni, de unde ar fi sustras două motofierăstraie (drujbe), un telefon mobil, un laptop, obiecte vestimentare și bani, fiind creat un prejudiciu total în cuantum de aproximativ 7.000 de lei.

Polițiștii au depistat bunurile sustrase în dimineața zilei de 9 noiembrie a.c., în urma perchezițiilor efectuate la domiciliile celor două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat. Acestea erau bine ascunse, unele dintre ele fiind chiar îngropate în pământ. Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor urmând a fi predate persoanei vătămate.

La perchezițiile domiciliare au participat și polițiști de investigații criminale și criminaliști din cadrul Poliției Horezu.

Polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, pentru documentarea întregii activități infracționale a celor doi bărbați.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version