Acasă Local Acțiunea „TRUCK & BUS”, în județul Vâlcea

Acțiunea „TRUCK & BUS”, în județul Vâlcea

Acțiunea „TRUCK & BUS” s-a derulat în județul Vâlcea

Poliţiștii rutieri vâlceni au verificat 527 de autovehicule destinate transportului de marfă și 173 de autovehicle destinate transportului public de persoane, constatând 193 de abateri de la regimul rutier. Cuantumul amenzilor s-a ridicat la peste 50.000 de lei.

Poliţiştii rutieri din Vâlcea, sub coordonarea Serviciului Rutier, au acționat, în perioada 20 – 26 iulie, pentru reducerea victimizării din accidente rutiere prin combaterea încălcării normelor legale privind circulația pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane, cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Acţiunea, desfăşurată simultan pe teritoriul tuturor celor 28 de state membre ale Uniunii Europene, a făcut parte din calendarul de activităţi al poliţiilor rutiere europene ROADPOL, pentru anul 2020.

Poliţiştii vâlceni au oprit în trafic 700 de autovehicule (527 pentru transport marfă și 173 transport persoane) şi au constatat 193 de  abateri la regimul rutier, privind transportul de persoane și mărfuri, dintre care 39 conducătorilor de autovehicule de transport de persoane şi 154 celor care efectuau transport de marfă. Cuantumul amenzilor s-a ridicat la 50.640 de lei.

Sancțiuni aplicate

Transportatorilor de persoane le-au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 13 pentru neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, 7 pentru funcționarea necorespunzătoare a aparatului tahograf și 15 pentru alte abateri de la regimul rutier.

Au fost controlate 442 de autovehicule pentru transport marfă înmatriculate în România și 85 înmatriculate în alte țări.

Transportatorilor de mărfuri, polițiștii le-au aplicat 11 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 9 pentru conducerea vehiculelor sub influența alcoolului, 57 pentru neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, 7 pentru fraudarea sau manipularea aparatului tahograf și 10 pentru nerespectarea perioadelor de conducere sau de odihnă și 70 pentru alte abateri de la Codul rutier.

  •  

.

Exit mobile version