Reabilitarea străzii Mihai Eminescu, pe porţiunea cuprinsă între intersecţia cu bd. Tineretului şi cea cu bd. Pandurilor din Râmnicu Vâlcea, a început astăzi. Termenul estimat de execuţie este de două săptămâni, iar lucrările se vor desfăşura fără restricţionarea completă a traficului auto, şoferii fiind rugaţi să tranziteze cu atenţie zona în următoarea perioadă. Restul acestei artere de circulaţie – între strada Matache Temelie şi Calea lui Traian – a fost recent asfaltat, iar în cursul lunii martie, trecerea la nivel de cale ferată a fost modernizată cu dale elastice. Strada Mihai Eminescu este cea de-a zecea arteră de circulaţie importantă reabilitată de către Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea în cursul acestui an în cadrul programului ”Lucrări de întreţinere şi reparaţii curente ale infrastructurii rutiere”.