8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlcea(VIDEO) Vâlcea: Operaţiune de prindere a unor persoane bănuite de tâlhărie, furt calificat și tăinuire

(VIDEO) Vâlcea: Operaţiune de prindere a unor persoane bănuite de tâlhărie, furt calificat și tăinuire

Pe raza județului Vâlcea, polițiștii români de investigații criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, alături de un analist EUROPOL, în cooperare cu polițiști și jandarmi francezi, au acționat, ieri, pentru depistarea și reținerea membrilor unui grup infracțional organizat, bănuiți de tâlhărie, furt calificat și tăinuire.

Faptele ar fi fost comise în perioada 2017-2018, pe teritoriul Franței, în localități precum Neuilly Sur Marne, Champingny Sur Marne, Perreux Sur Marne, Maisons Alfort, Saint Denis și altele.
Cooperarea polițiștilor s-a desfășurat în baza unui ordin european de anchetă, primit la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în cadrul acțiunii fiind efectuate 6 percheziții domiciliare pe raza județului.
Acțiunea a avut ca rezultat identificarea și ridicarea unor bijuterii din aur și argint, bijuterii din metale comune (folosite la comiterea unor infracțiuni de înșelăciune), contracte de amanet, bani și aparatură IT.
Pe teritoriul României, au fost depistați și reținuți 4 cetățeni români, cercetați de autoritățile franceze, care vor fi prezentați astăzi la Curtea de Apel Pitești, pentru arestare, în vederea predării în baza unor mandate europene de anchetă emise de autoritățile din Franța.
În fapt, ancheta autorităților franceze a reliefat faptul că cei în cauză ar fi acostat, în general, persoane în vârstă, sub pretextul aflării unor adrese, iar după ce primeau informațiile solicitate, ar fi oferit victimelor bijuterii ieftine în semn de mulțumire.
Profitând de neatenția acestora sau chiar prin violență, le-ar fi deposedat de bijuterii (lănțișoare sau medalioane), bunuri care ar fi fost transferate ulterior în România.
În activități au fost angrenați și polițiști ai Inspectoratului de Poliție al Județului Vâlcea – Serviciul de Investigații Criminale, criminaliști și luptători de acțiuni speciale din Vâlcea, Olt și Argeș.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS