Acasă Local Vâlcea Râmnicu Vâlcea: Au fost inaugurate lucrările de stabilizare de pe strada Islazului

Râmnicu Vâlcea: Au fost inaugurate lucrările de stabilizare de pe strada Islazului

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, însoţit de viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu, au inaugurat, astăzi, lucrările complexe realizate în ultimele două luni pe strada Islazului din Goranu, lucrări menite să elimine problemele cauzate de alunecările de teren, dar şi de torenţii ce se formau cu ocazia precipitaţiilor abundente. Investiţia – iniţiată ca urmare a numeroaselor solicitări ale locuitorilor din zonă – a constat în ridicarea unui zid de sprijin în lungime de 68 m, repararea unui podeţ, execuţia unui canal colector pe o distanţă de 24 m, realizarea unei rigole carosabile pe o lungime de 48,8 m, precum şi a unei rigole tip ”scafă” în lungime totală de 120 m. Cu această ocazie, edilul-şef şi-a exprimat mulţumirea pentru calitatea lucrărilor executate, subliniat totodată că investiţiile Municipalităţii sunt îndreptate şi spre zonele mărginaşe ale Râmnicului, nu doar spre cele centrale, tot în Goranu urmând să demareze, în viitorul apropiat, intervenţii similare pe intrarea Stăncioiului.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version