Acasă Local Vâlcea Vâlcea: Acţiunea „Școala Siguranței Tedi” în Ioneşti şi Drăgăşani

Vâlcea: Acţiunea „Școala Siguranței Tedi” în Ioneşti şi Drăgăşani

În contextul derulării Programului Național „Școala Siguranței Tedi”, dezvoltat de Inspectoratul General al Poliției Române în colaborare cu Maspex România și Ministerul Educației Naționale, polițiștii vâlceni au desfășurat activități preventive privind siguranța pe stradă, precum și în mediul online.

Polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au interacționat, ieri şi astăzi, cu elevii claselor gimnaziale, din comuna Ionești și din municipiul Drăgășani, pe teme privind siguranța pe stradă și în mediul online. La activitatea desfășurată au participat și cadre didactice.
Reprezentanții Poliției Române își doresc să contribuie la siguranța celor mici atât în mediul școlar, în societate, acasă, ca participanți ai traficului rutier, cât și în mediul online.
Au fost prelucrate informații cu privire la modul în care trebuie să ne comportăm în calitate de pietoni, cum traversăm strada, cum respectăm regulile de circulație, dar și cu privire la măsurile pe care trebuie să le adoptăm atunci când ne jucăm în mediul online sau ne facem noi prieteni și socializăm online.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version