Acasă Local Vâlcea Vâlcea: Coliziune în lanţ pe DN 7. Două persoane sunt rănite

Vâlcea: Coliziune în lanţ pe DN 7. Două persoane sunt rănite

Un tânăr de 19 ani, din Vâlcea, şoferul unui turism condus spre Sibiu a derapat ăn urmă cu puţin timp pe DN 7, km 246, şi intrat în coliziune cu parapetul lateral dreapta. Turismul, care era în spate şi al cărui şofer, de 30 de ani, din Bucureşti, a oprit imediat după eveniment, a fost lovit in spate de un ansamblu tir, răsturnându-se, după care tirul, condus de un şofer de 30 de ani din Giurgiu, a pătruns pe contrasens in coliziune cu alt ansamblu tir, condus de un şofer de 51 de ani, din Bihor, de asemenea oprit. Şoferii celor 2 turisme sunt răniţi, dar conştienţi.
Traficul este blocat total.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version