21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaRâmnicu Vâlcea: Profesor universitar dr. Florea Firan va susţine prelegerea "Unitate prin diversitate"

Râmnicu Vâlcea: Profesor universitar dr. Florea Firan va susţine prelegerea „Unitate prin diversitate”

Profesorul universitar dr. Florea Firan, prestigios om de cultură şi scriitor, va fi prezent vineri, 9 noiembrie, la ora 12.00, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlceac, unde va susţine prelegerea „Unitate prin diversitate”. Totodată, vor fi lansate mai multe cărţi apărute la Editura „Scrisul Românesc” (al cărei directoreste invitatul), o parte dintre acestea purtând semnătura sa. Profesorul craiovean va prezenta, de asemenea, un număr de zece cărţi apărute la aceeaşi editură, în colecţia „Femei celebre în literatura română”. În partea a II-a a evenimentului, va fi prezentată o bogată expoziţie de cărţi şi reviste purtând marca inconfundabilă a Editurii „Scrisul Românesc”.
Cu această ocazie, invitatul va acorda autografe pe volumele de autor şi/ sau de editor. Acţiunea se înscrie în cadrul manifestărilor dedicare Centenarului Marii Uniri din 1918.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS