Camerele de supraveghere din zona Catedralei Ostroveni au surprins, azi noapte, un individ care cu ajutorul unui spray realiza un înscris pe zidul lacașului de cult.
În scurt timp, cel în cauză a fost reținut de un echipaj al Poliției Locale a Primăriei Râmnicu Vâlcea, care l-a condus la sediu.
Din verificările efectuate, s-a stabilit că persoana respectivă era cunoscută ca practicant a acestui gen de activitate și în trecut, având antecedente chiar în locația în cauză.
De asemenea, era căutat de Poliția Locală și de Poliția Municipiului Râmnicu Vâlcea, întrucât în urmă cu câteva zile avusese o altercație cu o doamnă de 73 de ani pe faleza râului Olănești, aplicându-i acesteia un jet cu un spray lacrimogen.
După finalizarea procedurii de verificare, autorul înscrisurilor a fost preluat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, fiind dus la spitalul de psihiatrie al municipiului.
Având în vedere pericolul social pe care persoana în cauză îl prezintă, asupra acestuia va fi luată măsura internării în cadrul Spitalului Jebel din județul Timiș.
Râmnicu Vâlcea: Internat la psihiatrie, după ce a scris cu un spray zidul unei biserici
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei