Acasă Local Vâlcea Vâlcea: Şoferii, sancţionaţi cu amenzi de peste 9.000 de lei

Vâlcea: Şoferii, sancţionaţi cu amenzi de peste 9.000 de lei

Polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au acționat, pe 1 şi 2 septembrie, pe Drumurile Naționale 7, 67 și 64, pentru reducerea riscului rutier. Polițiștii au acționat pe linia principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, fiind aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, de aproximativ 9.000 de lei, pentru depășirea vitezei regulamentare, nerespectarea prevederilor legale referitoare la efectuarea manevrei de depășire, dar și consumul de alcool la volan. Au fost reținute 12 permise de conducere și s-au constatat 5 infracțiuni rutiere, fiind înregistrate dosare penale.

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version