Acasă Local Vâlcea Râmnicu Vâlcea: Un nou examen de atestare a administratorilor de imobil

Râmnicu Vâlcea: Un nou examen de atestare a administratorilor de imobil

Un nou examen de atestare a administratorilor de imobile, la care pot participa persoanele care au urmat un curs de calificare în domeniu şi au obţinut certificatul de pregătire profesională va avea loc, miercuri, 25 iulie, de la ora 13.00, în Sala de Consiliu a Primărie Râmnicu Vâlcea. Cererea de înscriere la acest examen împreună cu bibliografia aferentă şi lista documentelor care trebuie prezentate pot fi obţinute de la Direcţia Dezvoltare Locală – Biroul Fond Locativ, Asociaţii de Proprietari din Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 15 – Casa Căsătoriilor. Înscrierea candidaţilor se poate face până în data de 24 iulie 2018, orele 14.00.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version