Acasă Local Vâlcea Bănuit de furt reţinut de poliţiştii vâlceni

Bănuit de furt reţinut de poliţiştii vâlceni

Polițiștii din cadrul Poliției Brezoi, Posturilor de poliție Racovița și Câineni, sprijiniți de polițiști din cadrul Poliției municipiului Câmpulung-I.P.J.Argeș, au descins ieri, 27 iunie, în orașul Ștefănești, județul Argeș, la locuința unui bărbat, bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.

Polițiștii au reținut pentru 24 de ore, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, un bărbat de 30 de ani, cercetat pentru furt calificat, faptă comisă în luna ianuarie, pe raza orașului Brezoi. Pe 28 ianuarie, poliția a fost sesizată cu privire la faptul că, din două anexe gospodărești, de pe raza orașului Brezoi, au fost sustrași, în cursul nopții, doi cai. Polițiștii au demarat investigațiile, fiind înregistrat un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
Persoană bănuită a fost depistată și reținută, urmând să fie prezentată Judecătoriei Brezoi cu propunere de arestare preventivă.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version