Vâlcea: Dosar penal pentru braconaj, uz de armă fără drept şi nerespectarea regiumului armelor şi muniţiilor

Autori


Polițiștii din cadrul Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Vâlcea, valorificând o informaţie, au reușit identificarea a doi bărbați din comuna Guşoeni, care în ziua de 15 februarie, în jurul orei 16.00, au comis acte de braconaj cinegetic şi au executat un număr de patru focuri de armă, pe raza fondului cinegetic nr. 36 Padina, folosindu-se de o armă de vânătoare deţinută în mod legal.

Extinzând cercetările, polițiștii s-au deplasat în ziua de 16 februarie la domiciliul unuia dintre bărbați, iar cu ocazia controlului efectuat pe linia respectării prevederilor Legii nr. 295/2004 au identificat mai multe cartuşe de vânătoare de diferite mărci, calibrul 12, dintre care 11 cartuşe de vânătoare erau confecţionate în mod artizanal, iar 7 din acestea au fost găsite neasigurate.

În zilele de 17 şi 18 februarie, în urma activităţilor întreprinse, polițiștii au reușit probarea întregii activități infracţionale a celor 2 bărbați sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj, uz de armă fără drept și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.


Totodată, polițiștii au mai desfăşurat activităţi de verificare a respectării prevederilor Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor la 4 deţinători legali de arme şi muniţii din municipiul Rm. Vâlcea și localitatea Gușoeni.

În urma controalelor efectuate, au fost constatate nerespectări ale condiţiilor de păstrare şi asigurare a securităţii armelor şi muniţiilor, pentru 3 dintre aceştia urmând a se aplica sancţiunea contravenţională de 5000 lei şi a se dispune măsura complementară a anulării dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor şi muniţiilor.


Comenteaza acum

Alte stiri

21 ianuarie 2019

Se circulă în condiţii de iarnă pe şosele din Vâlcea

La nivelul județului Vâlcea au căzut precipitaţii sub forma de ploaie, lapoviţă şi ninsoare iar administratorii reţelelor de drumuri naţionale, judeţene şi locale au intervenit pentru menţinerea în stare de viabilitate a acestora, iar situația ...

Sumarul ediției de luni, 21 ianuarie 2019

Actualitate

» Motivul pentru care observarea orizontului evenimentelor unei găuri negre rămâne o provocare pentru astronomi
» De ce oamenilor li se face „pielea de găină” în anumite situaţii?
» Am putea rămâne fără cafea
» Noul campion mondial la Microsoft Word este un elev român
» Un bebeluş externat în decembrie şi reinternat în ianuarie, cu pneumonie şi rujeolă, a murit
» Rămăşiţele a şase victime neidentificate ale Holocaustului au fost îngropate în Marea Britanie
» Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni în Oltenia şi la munte
» Atenţionare de vreme rea, în aproape toată ţara. Revin ninsorile!
» Dăncilă îi propune pentru a treia oară pe cei doi miniștri refuzați de Iohannis
» Dosarul lui Dragnea, amânat pentru 18 februarie
» 4 arestări în ancheta atacului cu mașină capcană din Irlanda de Nord
» Un român, traficant de migranți în Italia
» Zece soldaţi ONU au murit în urma unui atac efectuat în Mali
» Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri naţionale

Publireportaj

» 10 lucruri de făcut când este rece afară
» Grant Sala, locul unde evenimentele își găsesc povestea
» Auto Class, service auto multimarcă. Împreună la drum!

Dolj

» (Video) Avertismentul unui medic. Se dau bani pentru a intra în parcarea spitalului SJU Craiova?
» Craiova: Un cal legat de un copac, pe bulevardul Dacia
» Control judiciar pentru bărbatul care a intrat cu maşina în UPU Craiova
» Dolj: Taximetriştii în vizorul poliţiştilor
» Cod Galben de ceaţă în Oltenia
» Dialogurile dragostei, Mihai Eminescu – Veronica Micle, la Muzeul de Artă Craiova

Gorj

» Gorj: Persoana decedată de gripă este o femeie de 51 de ani. Alte trei cazuri suspecte de gripă
» Gorj: Un pacient a murit de gripă la Spitalul Judeţean
» Gorj: O nouă comisie de negocieri sindicate-administraţie, la CEO

Olt

» (Video) Olt: Pieton rănit la Sprâncenata
» Atac în plină stradă, la Slatina
» Olt: Cei 15 ambulanțieri de la Corabia au fost trimiși în judecată

Mehedinţi

» Mehedinţi: Cercetat pentru infracțiuni silvice
» Mehedinţi: Depistat după ce a sustras un autovehicul și a circulat băut și fără permis de conducere
» Mehedinţi: Depistați în trafic, la volan, sub influența alcoolului
» Mehedinţi: 29 de şoferi au rămas fără permis în weekend
» Amplasarea aparatelor radar în judeţul Mehedinţi

Vâlcea

» Vâlcea: Un bărbat a petrecut o noapte în pădure după ce s-a rătăcit
» Vâlcea: O bătrână bolnavă de Alzheimer a fost returnată la domiciliu de către poliţiştii locali
» (Video) Vâlcea: Au vrut să dea spargerea la tonomatele de cafea şi au fost prinşi de poliţie
» Se circulă în condiţii de iarnă pe şosele din Vâlcea
» Vâlcea: Accident cu două victime în comuna Milcoiu

Sport

» Fotbal / Stadionul din Bumbeşti-Jiu a primit numele Aurel Ţicleanu
» Tenis / Filip Jianu, calificat în optimi la juniori în turneul Australian Open
» Tenis / Simona Halep, învinsă de Serena Williams în optimi la Australian Open
» Fotbal / Pandurii au demarat pregătirile (update)
» Alexander Zverev învins de Raonic în optimile de finală ale turneului Australian Open
» Tenis / Andreea Lilă a reuşit prima mare performanţă din carieră
» Pliskova, Osaka şi Svitolina, în sferturile de finală ale turneului de tenis Australian Open

Bani & Afaceri

» Cursul de schimb a trecut peste pragul psihologic de 4,7 lei pentru un euro

Magazin

» Brad Pitt şi Charlize Theron, noul cuplu de aur al Hollywood-ului?
» Blue Monday, cea mai deprimantă zi a anului
» Astăzi este ziua internaţională a îmbrăţişărilor

Top UploPorn.com (ul.to) - Download Porn HD RGPorn.com - Free Porn Downloads