Acasă Local Vâlcea Aproximativ 20 de medici de familie au protestat la Râmnicu Vâlcea

Aproximativ 20 de medici de familie au protestat la Râmnicu Vâlcea

Instituția Prefectului Județul Vâlcea, a fost pichetată astăzi, 2 noiembrie, între orele 11.00 și 12.00, de un număr de aproximativ 20 de medici de familie.
Protestatarii au fost primiți de către prefectul județului Vâlcea, domnul Florian Marin și de către subprefectul județului Vâlcea, Aurora Gherghina, iar în urma discuțiilor, s-a convenit ca Instituția Prefectului Județului Vâlcea, să înainteze către Ministerul Sănătății, memoriul prezentat.
Revendicările cuprinse în memoriu se referă la:
– Asigurarea condițiilor necesare pentru desfășurarea activității medicului de familie în scopul îmbunătățirii asistenței medicale a populației României;
– Creșterea finanțării medicilor de familie, pentru echilibrarea finanțării în sistemul public de sănătate;
– Recunoașterea importanței rolului medicului de familie și respectarea drepturilor constituționale ale medicilor și pacienților, așa cum sunt acestea descrise în prezentul memoriu.
Totodată s-a căzut de acord ca la jumătatea lunii noiembrie, să aibă loc la sediul Instituției Prefectului Județul Vâlcea, o întâlnire cu medicii de familie și cu conducerea Casei Județene de Asigurări de S Vâlcea, în vederea găsirii unor soluții posibile a fi puse în practică pe plan local, care să contribuie la îmbunătățirea actului medical, cu efecte benefice asupra stării de sănătate a populației județului Vâlcea.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version