Acasă Local Vâlcea Vâlcea: Fotbaliştii de la SCM se confruntă cu juniorii cehi din Kromeriz

Vâlcea: Fotbaliştii de la SCM se confruntă cu juniorii cehi din Kromeriz

În cadrul relaţiilor de colaborare dintre municipalităţile Râmnicu Vâlcea şi Kromeriz – Cehia, sâmbătă, 23 septembrie, şi duminică, 24 septembrie, de la ora 10.00, pe Stadionul din Zăvoi, echipele de fotbal ”2001” şi ”2002” ale Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea se vor confrunta cu reprezentantele din oraşul ceh înfrăţit. Duminică, de la ora 11.40, în prezenţa primarului Mircia Gutău, va avea loc festivitatea de premiere a câştigătorilor acestui mini-campionat de fotbal. Ca urmare a discuţiilor purtate în vară între conducerile celor două oraşe, când reprezentanţii administraţiei locale din Kromeriz au fost invitaţii Municipalităţii Râmnicului cu ocazia Zilei Imnului Naţional, relaţiile de colaborare dintre cele două comunităţi vor cunoaşte o creştere şi o diversificare tot mai mari în perioada următoare.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version