13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaVâlcea: Material lemnos fără documente legale, confiscat de poliţişti

Vâlcea: Material lemnos fără documente legale, confiscat de poliţişti

Poliţiştii de la Posturile de Poliţie Oteșani şi Popești l-au depistat, ieri după-amiază, pe T.G.S., de 35 de ani, în timp ce transporta cu o autoutilitară material lemnos, specia plop, pe Drumul Național 65 C, pe raza comunei Popești, în baza unui aviz de însoțire a mărfii neconform cu prevederile legale.
Faţă de bărbat, polițiștii au luat măsura sancţionării contravenţionale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor
silvice și 2, 3 metri cubi de material lemnos transportat fără îndeplinirea formelor legale.
De asemenea, ieri, în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Băbeni și Postului de Poliție Șirineasa au depistat patru tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 37 de ani, care transportau material lemnos speciile fag și carpen, fără a deține documente legale de proveniență ori de transport.
Pentru oprirea atelajelor hipo și verificarea legalității transportului de material lemnos, polițiști au executat focuri de armă în plan vertical, i-au urmărit și imobilizat pe cei patru indivizi.
Aceștia au fost conduși la sediul poliției și au fost sancționați contravenţional, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, iar cei 2,5 metri cubi de material lemnos transportați fără îndeplinirea formelor legale a fost confiscați.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS