9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaVâlcean arestat după ce a comis un furt de peste 30.000 de euro în Germania

Vâlcean arestat după ce a comis un furt de peste 30.000 de euro în Germania

Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Vâlcea, cu sprijinul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române, au pus în aplicare un mandat de arestare preventivă, emis de autorităţile judiciare din Germania, pe numele unui vâlcean, urmărit intenaţional, pentru furt calificat.
Miercuri, 12 aprilie, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei Drăgăşani, l-au depistat pe S.F., de 25 de ani, din comuna Suteşti, care era urmărit internaţional pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat comise în data de 20.04.2016 în localitatea Plattling din Germania, de unde a sustras două autoturisme, precum şi două laptopuri, producând un prejudiciu de 33.400 de euro.

Poliţiştii vâlceni l-au depistat pe bărbatul în cauză şi l-au prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care, a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.
În continuare, se demarează procedurile legale în vederea predării către autorităţile germane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS