Acasă Local Vâlcea Exerciţiu de alarmare în Râmnicu Vâlcea

Exerciţiu de alarmare în Râmnicu Vâlcea

Miercuri, 12 octombrie, va avea loc un exerciţiu de înştiinţare, avertizare, alarmare şi evacuare a populaţiei în cazul producerii unui accident la lucrări hidrotehnice situate în amonte de municipiul Râmnicu Vâlcea. Exerciţiul realizat de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei municipiului, în coordonarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, porneşte de la scenariul unui cod roşu de inundaţii pe râul Olt, cu consecinţe dezastruoase asupra municipiului, şi va consta în evacuarea de la Grupul Şcolar ”Oltchim” a unui număr de 100 elevi afectaţi de calamitate, transportul acestora în mod organizat la sala de sport a Colegiului Naţional ”Mircea cel Bătrân” – unde se va organiza o tabăra de sinistraţi, precum şi alte activităţi conexe. Exerciţiul va debuta la ora 11.00 cu lansarea, prin sistemele de avertizare, a semnalului ”Alarmă la dezastre” şi se va încheia la ora 11.30, când va fi difuzat semnalul ”Încetarea alarmei”. Cetăţenii sunt rugaţi să se conformeze indicaţiilor primite de la organele abilitate.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version