Acasă Local Vâlcea Vâlcea: Trafic întrerupt pe DN 7, în zona Brezoi

Vâlcea: Trafic întrerupt pe DN 7, în zona Brezoi

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că, la această oră, traficul rutier este întrerupt pe DN7, pe Valea Oltului, în zona localităţii vâlcene Tuţuleşti, din cauza unui accident rutier. Potrivit informaţiilor primite de la faţa locului, în eveniment au fost implicate două autoturisme şi un autocamion. Unul dintre autoturisme a pătruns pe contrasens, probabil din cauza neadaptării vitezei într-o curbă, acroşând lateral autocamionul. Un alt autoturism, al cărui conducător nu a putut frâna la timp, l-a lovit din spate pe primul. Două persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital, una dintre ele fiind rănită uşor, iar o alta fiind în stare mai gravă.

Conducătorii auto să nu se angajeze în depăşirea coloanelor de autovehicule care s-au format (depăşirea este interzisă pe sectorul de drum unde s-a format o coloană de vehicule în aşteptare, dacă prin aceasta se intră pe sensul opus de circulaţie).

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version