Acasă Local Vâlcea Vâlcea: Transportul de persoane şi de mărfuri, sub lupa poliţiştilor

Vâlcea: Transportul de persoane şi de mărfuri, sub lupa poliţiştilor

În conformitate cu Programul Operaţiunilor Europene 2015, în perioada 5 – 11 octombrie, poliţiştii rutieri din cadrul IPJ Vâlcea vor desfăşura operaţiunea TRUCK&BUS care are ca scop combaterea încălcării normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de mărfuri şi persoane.
Astfel, Serviciului Rutier Vâlcea va organiza şi desfăşura, cu implicarea tuturor formaţiunilor rutiere teritoriale, acţiuni punctuale care vizează reducerea victimizării din accidente rutiere prin combaterea încălcării normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone (inclusiv cele periculoase) şi transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri.

Poliţiştii Serviciului Rutier Vâlcea, vor acţiona zilnic, în perioada menţionată, în vederea menţinerii unui climat de legalitate, siguranţă si disciplină în rândul conducătorilor de autovehicule care efectuează transporturi rutiere publice de persoane şi transporturi rutiere comerciale de mărfuri (inclusiv cele periculoase) pe rute interne şi internaţionale .

În cazul transportului public de persoane se va urmări respectarea cu stricteţe a capacităţii de transport şi a graficelor de circulaţie, conform caietului de sarcini aferent licenţei de traseu, precum şi deţinerea pe autorizaţii taxi pentru autoturismele care efectuează transport de persoane în acest regim pe raza întregului judeţului.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version