Acasă Local Vâlcea Vâlcea: Trafic restricţionat pe DN 7

Vâlcea: Trafic restricţionat pe DN 7

Foto: radiocraiova.ro

Începând de ieri și  până la data de 15 noiembrie pe  DN 7 ( E 81),  pe raza judeţului Vâlcea, între km. 200+615 m – km 200+815m, pe un sector de drum cu o lungime de 200 m, se vor executa lucrări de consolidare a viaductului poziţionat peste „Malul Lacului la Cozia”, circulaţia rutieră urmând a fi restricţionată.
În perioadele instituirii măsurii de restricţionare, traficul rutier se va desfăşura pe un singur sens de deplasare, alternativ, în zona executării lucrărilor, în reprize de 8 minute, la care se adaugă timpii de evacuare a traficului rutier de pe viaduct.
Dirijarea circulaţiei va fi efectuată prin intermediul semafoarelor electrice şi în funcţie de valorile înregistrate, realizându-se prin pilot de circulaţie.
Rugăm participanţii la trafic ca,  în cazul în care vor circula pe acest traseu, să respecte restricţia de circulaţie instituită, semnalizarea rutieră temporară, semnalele pilotului de circulaţie şi să  circule preventiv.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version