Acasă Local Vâlcea Festivitate de absolvire a promoţiei 2015, la Şcoala Militară de Subofiţeri de...

Festivitate de absolvire a promoţiei 2015, la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani

Astăzi, la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani  a avut loc festivitatea de acordare a gradului de sergent major absolvenţilor  promoţiei 2015.
Activitatea s-a desfăşurat în prezenţa adjunctului inspectorului general al Jandarmeriei Române, colonel dr. Vîţă Robert Iulian.
Au participat la eveniment A.S.R. prinţul Paul al României şi prinţesa Lia, domnul comisar şef de poliţie dr. Lunescu Rinu şef serviciu D.G.M.R.U. al M.A.I., domnul general de brigadă Costache Adrian din partea Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul ing. Cristian Nedelcu – primarul municipiului Drăgăşani.

De asemenea, au fost prezenţi generali în rezervă şi în retragere, comandanţi şi şefi ai instituţiilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, directori ai instituţiilor de învăţământ din municipiul Drăgăşani, edili ai comunelor limitrofe şi  reprezentanţi ai societăţii civile.
Festivitatea s-a încheiat cu defilarea promoţiei, moment apreciat cu aplauze de cei prezenţi, impresionaţi de modul cum s-a desfăşurat activitatea – eveniment unic în viaţa tinerilor absolvenţi.
După desfăşurarea festivităţii, a urmat repartiţia celor 55 de absolvenţi ai promoţiei 2015, în funcţie de media generală de absolvire, la unităţile din teritoriu ale Jandarmeriei Române şi 4 elevi la Serviciul de Protecţie şi Pază.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version