Acasă Local Olt: Două cadre didactice au agresat un elev de 19 ani

Olt: Două cadre didactice au agresat un elev de 19 ani

În cauză, a fost sesizat Biroul Siguranță Școlară
În cauză, a fost sesizat Biroul Siguranță Școlară

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin plângere scrisă, de către un tânăr, de 19 ani, din municipiul Caracal, că a fost agresat de două cadre didactice.

Tânărul a susținut că ar fi fost agresat fizic și verbal de către 2 cadre didactice de la o unitate de învățământ, din municipiul Caracal, unde acesta este elev.

În cauză, a fost sesizat Biroul Siguranță Școlară, care a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Exit mobile version