Acasă Local Olt: Reținut pentru nu a respectat ordinul de protecție

Olt: Reținut pentru nu a respectat ordinul de protecție

Cei doi au agresat-o în repetate rânduri pe fetiță, fiindu-i pusă în primejdie dezvoltare fizică, intelectuală și morală
Cei doi au agresat-o în repetate rânduri pe fetiță, fiindu-i pusă în primejdie dezvoltare fizică, intelectuală și morală

Polițiștii din Caracal au fost sesizați, prin apel de urgenţă 112, de o femeie de 66 de ani, din localitate, că soțul ei, un bărbat, de 67 de ani, nu ar fi respectat ordinul de protecție.

Polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu ar fi respectat ordinul de protecție emis de Judecătoria Caracal la data de 23 aprilie. În zilele de 2 și 3 august, acesta ar fi pătruns în curtea locuinței apelantei și ar fi amenințat-o pe aceasta.

În cauză, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis ordinul de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse, fiind continuate cercetările.

Totodată, în cursul aceleiași zile, pe numele bărbatului, polițiștii au emis o Ordonanță de Reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal cu propuneri legale.

Exit mobile version