20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltPolițiștii olteni au ridicat peste 700 de metri de plasă monofilament, folosită pentru braconaj piscicol

Polițiștii olteni au ridicat peste 700 de metri de plasă monofilament, folosită pentru braconaj piscicol

La data de 4 mai, poliţiştii din cadrul Secţiilor de Poliţie Rurală Găneasa și Verguleasa au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol, îndreptate împotriva habitatelor piscicole, a colectării, transportului şi comercializării ilegale a produselor rezultate din activităţile ilegale de pescuit.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au depistat pe raza comunei Slătioara, pe malul stâng al râului Olt, doi bărbați, de 35 și 36 de ani, ambii din municipiul Slatina în timp ce pescuiau cu plase monofilament, cantitatea de 10 kg de pește, specia ”crap”, fără să dețină licență sau autorizație de pescuit comercial sau sportiv.

Cele 9 bucăți de plasă monofilament, în lungime de 64 m, au fost ridicate în vederea confiscării, iar peștele a fost redat mediului acvatic.

În satul Valea Fetei, din comuna Verguleasa, polițiștii au acționat cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, depistând pe râul Olt doi bărbați, de 21 și de 29 de ani, ambii din comuna Verguleasa, care nu dețineau autorizație de pescuit și se aflau într-o barcă pneumatică, având asupra lor două plase de pescuit monofilament, în lungime de 400 de metri și, respectiv, 300 de metri, cu ochiul de plasă sub dimensiunile minime legale.

Polițiștii au ridicat atât plasele monofilament, cât și barca pneumatică, în vederea confiscării.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „pescuitul comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit”, „pescuitul prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiție și distrugerea icrelor embrionate de pește în zonele de reproducere naturale”, „pescuitul resurselor acvatice vii cu unelte de pescuit având ochiul de plasă sub dimensiunile minime legale ”, și „producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament”, pentru încălcarea prevederile Ordonanței de Urgență nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS