Acasă Local Olt Olt: 69 de cazuri de infecţii asociate asistenţei medicale, raportate de începutul...

Olt: 69 de cazuri de infecţii asociate asistenţei medicale, raportate de începutul anului

Un număr de 69 de cazuri de infecţii asociate asistenţei medicale au fost raportate de unităţile spitaliceşti din judeţul Olt de la începutul acestui an, potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt, Gabriela Gogiu, scrie Agerpres.

Aceasta a precizat că în peste 90% din cazuri este vorba de infecţie cu clostridii, care apare de obicei la pacienţi aflaţi sub tratament cu antibiotice.

Cele mai multe cazuri de infecţii nosocomiale au fost raportate de Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, care este şi cel mai mare spital din judeţ.

„De la începutul anului, la nivelul judeţului Olt s-au înregistrat 69 cazuri de infecţii asociate asistenţei medicale. La Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina au fost 59 de cazuri, la Spitalul Municipal Caracal – 2 cazuri, la Spitalul Orăşenesc Balş – 3 cazuri şi la Spitalul Schitu – 5 cazuri”, a precizat Gogiu.

În anul 2017 spitalele din judeţ au raportat 281 de cazuri de infecţii asociate asistenţei medicale şi în anul 2018 au raportat 259 de cazuri de asemenea infecţii.

Raportat la numărul pacienţilor externaţi, incidenţa infecţiilor asociate asistenţei medicale a fost în judeţul Olt, în anul 2018, de 0,29%.

Gabriela Gogiu a menţionat că infecţiile nosocomiale sunt încă sub-raportate în România.

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version