O parte din ouăle contaminate provenite din Teleorman, distribuite către o societate din judeţul Olt



Peste 35.000 de ouă contaminate cu Fipronil de la ferma avicolă din Drăgăneşti Vlaşca, judeţul Teleorman, au fost distribuite către o societate din judeţul Olt. Societatea respectivă a restras, după controale, din comerţ 6.000 de ouă, scrie Mediafax.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, presei, de către DSVSA Olt, „referitor la ouăle contaminate cu fipronil provenite din judeţul Teleorman, în urma notificării şi a listei de distribuţie transmise de colegii din acest judeţ, s-a constatat că 36.000 bucăţi ouă au fost distribuite către o societate din judeţul Olt”.

DSVSA Olt a dispus verificarea societăţii, iar în urma controlului societatea din Olt a început procedura de retragere, fiind retrase de la comercializare un număr de 6.000 de bucaţi ouă, care au fost dirijate către o unitate de neutralizare, conform procedurilor.

„Menţionăm că în cursul anului 2018, toate fermele de găini ouătoare din judeţul Olt au prelevat probe sub supraveghere sanitară veterinară, în vederea determinarii existenţei fipronilului, cu rezultate corepunzatoare”, se arată în comunicatul citat.


În urma unui control tematic efectuat în luna noiembrie 2018, la ferma avicolă din Drăgăneşti Vlaşca, s-a descoperit peste 4,2 milioane de ouă contaminate cu un insecticid interzis. Cel puţin 102.480 de ouă contaminate cu Fipronil, de la ferma avicolă din Drăgăneşti Vlaşca, judeţul Teleorman, au ajuns în consum, spuneau reprezentanţii ANSVSA. Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor declarau, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX, că nu exclud posibilitatea ca ouă contaminate să fi ajuns pe piaţă şi înainte de efectuarea controlului tematic, iar cifra pe care ei o consideră certă în acest sens este de 102.480 de ouă contaminate ajunse pe mesele oamenilor. „Pe 22 noiembrie au prelevat probe, pe 6 decembrie a venit buletinul de analize care a relevat faptul că există Fipronil în ouă. Această fermă nu avea niciun istoric. Şi se controlează în cadrul programului toate fermele, dar ordinea lor este dată de o analiză de risc. Istoricul acestei ferme era curat până acum. De asta au şi durat mai mult analizele. Au fost 102.480 de ouă contaminate care au ajuns pe piaţă. Nu avem de unde să ştim dacă nu au ajuns pe piaţă şi înainte ouă contaminate”, spunea Rareş Hăbescu, purtătorul de cuvânt al ANSVSA.

Întrebat de corespondentul MEDIAFAX dacă ştie de ce DSVSA Teleoroman nu a comunicat populaţiei riscurile apărute, purtătorul de cuvânt al ANSVA a spus că nu cunoaşte de ce reprezentanţii instituţiei au procedat astfel, dar că populaţia ar fi trebuit să fie informată. În prezent, la ferma din Drăgăneşti Vlaşca se derulează o anchetă a celor de la ANSVSA şi a celor de la DSVSA Teleorman, prin care se urmăreşte identificarea modului în care Fipronilul a ajuns să fie folosit la respectiva unitate de producţie.

Fipronilul este un insecticid cu spectru larg, interzis în Uniunea Europeană la animale destinate consumului uman, din cauza riscului foarte crescut pentru om de a suferi diverse forme de toxiinfecţie alimentară.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 23 ianuarie 2019

Actualitate

» CSM dezbate două acţiuni disciplinare întocmite de IJ împotriva Laurei Codruţa Kovesi

Publireportaj

» Dezvoltarea societăţii OMICRON ZELLE SRL prin inovare de produs şi proces

Local

» Infracțiuni de corupție în două instituții din Olt Doi angajați facilitau întocmirea dosarelor de invaliditate
» Probleme la Centrul Județean de Transfuzii Director: „Chiar în numele pacienților vă cer acest ajutor“

Dolj

» Craiova: Se opresc gazele pe strada Anul 1848
» Bătrână de 88 de ani, tâlhărită de o tânără de 19 ani
» SJU Craiova, amendat pentru că nu funcţionau camerele de supraveghere din incinta unităţii
» Au furat camera de supraveghere înainte de a fura lemnele primăriei
» „Omul păianjen“, acuzat de comiterea a trei furturi
» Direcţia de Sănătate Publică solicită şi profesorilor să facă triaj epidemiologic
» Primul caz de gripă, confirmat în Dolj
» CJ Dolj câştigă 40.000.000 de lei în dosarul „Oul lui Brâncuşi“

Gorj

» Restricţii de circulaţie pe două drumuri din Oltenia
» (FOTO, VIDEO) Gorj: Un autobuz care transporta pasageri, implicat într-un accident rutier
» Edilitara închiriază în plină iarnă utilaje de deszăpezire
» Muzeul „Brâncuși” – abandonat de Ministerul Cultruii, proiectul „Calea Eroilor la UNESCO – în aer
» Autorităţile vor să mute Festivalul Naţional de Film Documentar la Târgu Jiu
» Schimb european de elevi la cel mai mare colegiul naţional din Gorj

Sport

» Serena Williams a fost eliminată, în sferturile de finală ale Openului Australiei. Karolina Pliskova merge mai departe
» Operațiunile de căutare a fotbalistului Emiliano Sala, reluate după răsărit
» Handbal (f) / În sfârșit, victorie! SCM Craiova și-a amintit să câștige în Liga Florilor
» Handbaliştii Universităţii au început „etapa cu mingea“
» Robert Petre aşteaptă revenirea la Craiova
» „Şcolarii“, vizitaţi de studenţii de la FEFS

Sanatate

» Cele mai bune surse de magneziu
» Ce mâncăm pentru a evita anemiile

Magazin

» Au fost anunțate nominalizările la premiile Oscar. Filmele “Roma” şi “The Favourite” sunt marile favorite
» Horoscop
» 35 de moduri de exprimare a emoţiilor
» Bancul zilei

Top