Olt: Sancţiuni de peste 10.000 de lei aplicate de poliţişti în cadrul acţiunii Safety Cash



Poliţiştii de ordine publică au acţionat în baza planului Safety Cash, în vederea prevenirii încălcării dispoziţiilor legale, privind deţinerea, depozitarea şi manipularea valorilor de către operatorii economici şi paza transporturilor acestora, efectuată de prestatorii de servicii licenţiate.

În perioada 10 – 28 decembrie 2018, în contextul creşterii volumului de masă monetară tranzacţionată în perioada sărbătorilor de iarnă, implicit a amplificării riscului criminogen în manipularea, depozitarea şi transportul de valori monetare, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică au intensificat activităţile de verificare şi control la unităţile economice în scopul prevenirii şi combaterii infracţionalităţii specifice şi derulării operaţiunilor cu numerar în condiţii de siguranţă.

În cadrul acestei acţiuni, poliţiştii au efectuat controale la 88 de casierii colectoare, 26 de hipermaket-uri/ centre comerciale, 88 de staţii de carburant, precum şi alte 21 de locuri de depozitare a valorilor monetare.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.600 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 333/ 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Totodată, cu ocazia efectuării unui control la o societate comercială, din oraşul Balş, poliţiştii au constatat faptul că o persoană se afla în serviciu de pază, fără a deţine atestat, în acest caz, întocmindu-se dosar penal.

Pentru prevenirea furturilor din societăţile comerciale, poliţia vă recomandă:


– Învăţaţi-vă salariaţii să fie atenţi şi să recunoască potenţialii infractori care, de obicei, privesc mai degrabă în jurul camerei decât la produse şi au un comportament specific.

– Montaţi oglinzi care vă pot ajuta să supravegheaţi colţurile în care în mod normal nu ajungeţi cu privirea.

– Aranjaţi vitrinele cu bunuri fără valoare (carcase goale, cutii).

– Procuraţi-vă şi montaţi în magazin sau chioşc un grilaj solid care să împiedice pătrunderea hoţilor în interior.

– Este recomandat ca uşa de acces în magazin să fie prevăzută cu un sistem de protecţie, de tip “clopot”, care să vă protejeze lacătul



Comenteaza acum

Alte stiri

22 februarie 2019

Dolj: 20 de şoferi au rămas fără pemis în câteva ore

Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au desfăşurat joi, 21 februarie, o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de neacordarea de prioritate pietonilor și autovehiculelor. În urma abaterilor ...

Sumarul ediției de sâmbătă, 23 februarie 2019

Top