Acasă Local Olt Olt: Sancțiuni de peste 100.000 de lei, aplicate în perioada 22-26 decembrie

Olt: Sancțiuni de peste 100.000 de lei, aplicate în perioada 22-26 decembrie

Inspectoratul de Poliție Județean Olt desfășoară permanent acțiuni pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și liniștii publice.

În perioada 22 decembrie-26 decembrie, peste 300 de polițiști au acționat zilnic pentru siguranța cetățenilor din județul Olt, fiind utilizate pentru intervenția le evenimente, în medie, 90 de autospeciale.
Astfel, în cele 5 zile, polițiștii au aplicat 282 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 108.415 lei.
Totodată, polițiștii rutieri au reținut 17 permise de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru încălcarea normelor rutiere și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.
În această perioadă, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au intervenit la 511 evenimente, dintre acestea 467 fiind sesizate prin S.N.U.A.U. 112.
Activitățile s-au desfășurat în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version