Acasă Local Olt Olt: Un autotren a luat foc în mers

Olt: Un autotren a luat foc în mers

Pompierii Detașamentului Slatina au intervenit azi noapte pentru a stinge un incendiu care a cuprins un autotren. Cabina autovehiculului a ars în întregime, însă șoferul s-a salvat.

„Pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, au intervenit în comuna Găneasa, la intersecția dintre DN 64 și DN 65, la un incendiu izbucnit la un autocamion.
La sosirea echipajelor, șoferul autovehiculului a fost găsit în afara acestuia, conștient, incendiul manifestându-se la cabina autocamionului.
Pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului, dar și a împiedica extinderea acestuia la materialul lemnos aflat în cele două remorci ( circa 30 metri cubi de lemn ). În urma incendiului a ars cabina autotrenului în totalitate. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este un scurtcircuit electric“, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Victor Enuș.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version