Primul restaurant Mc Donalds în Slatina, gata cel mai tâziu pe 1 decembrie 2019

Autori


Primarul municipiului Slatina, Emil Moț, a anunțat, joi, că s-a semnat contractul cu firma care operează franciza Mc Donalsd în Slatina pentru primul restaurant, un Mc Drive, în reședința județului Olt.

Noul restaurant de tip fast-food va fi gata cel mai târziu pe 1 decembrie anul viitor, însă, a mai spus primarul, după toate probabilitățile va dura mai puțin, astfel încât se speră să fie inaugurat chiar vara viitoare.

„Restaurantul este de tip fast-food, cu regim de înălțime parter, cu o suprafață construită de 415 metri. Este un restaurant cu o suprafață foarte mare, puteți să faceți o comparație cu Craiova, unde sunt vreo 200 și ceva de metri construiți, noi vom avea 415, un restaurant mare. Va avea circa 100 de locuri în interior, o terasă, o parcare cu aproximativ 30 de locuri și, cel mai important, pentru cei mici va fi și un loc de joacă. Obiectul de investiții are o valoare de 7,5 milioane de lei și va crea 60 de noi locuri de muncă. Probabil undeva în iunie-iulie vom tăia panglica la acest restaurant, iar concesiunea este pe 49 de ani, cu o valoare de 396.000 de euro“, a declarat primarul.

Restaurantul va fi amplasat pe terenul fostei Unități Militare, reintrat în posesia municipalității în acest an, după ce protocolul semnat de fostul primar Darius Vâlcov cu MApN a căzut din cauza obligațiilor restante ale Primăriei Slatina. Restaurantul va fi în vecinătatea fostului oficiu poștal de pe bulevardul A.I. Cuza colț cu strada Tunari.


Tot joi, primarul Slatinei a mai anunțat demararea unui proiect de „primenire“ a zonei în care este încadrată statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care ar urma să fie amenajată exclusiv pentru acces pietonal, iar totul să fie gata până la 1 decembrie. Pentru această zonă s-a venit și cu o soluție tehnică nefolosită de municipalitate până acum.

„Este primul pas în marele proiect al Esplanadei Slatina. Avem termen de finalizare la 1 decembrie (…). O noutate este că toată suprafața este degivrată: Noi vrem ca Esplanada și acel colț să fie pietonal și să mutăm toate festivalurile în noua zona pe care o creăm la Unitatea Militară și să fie o punte de legătură între orașul de jos și orașul de sus”, a mai precizat Emil Moț.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 20 martie 2019

Actualitate

» Bursa Generală a Locurilor de Muncă va avea loc pe 12 aprilie
» Sanitas pichetează, miercuri, sediul Ministerului Muncii
» (Corespondență din Bruxelles) Siegfried Mureșan: “Ziua decisivă. Kovesi joacă un meci de Liga Campionilor”
» Teodorovici: „Vom modifica OGUG 114. Taxa pe lăcomie ”se schimbă în „stimulent pentru hărnicie”
» Un nou protest al transportatorilor în Piața Victoriei

Local

» Suspiciune de pestă porcină africană la Șerbănești

Dolj

» Craiova: Calendarul concursului ProCon pentru liceeni
» (FOTO, VIDEO) Produse tradiționale din Dolj, prezentate la Palatul Parlamentului
» Craiova: Şofer băut, împuşcat de poliţişti
» Evenimentul “Nu lasă pe nimeni în urmă!” dedicat Zilei Mondiale Sindrom Down la Craiova
» Zilele Francofoniei 2019 la Craiova
» Craiova: Prinşi în timp ce confecţionau ţigări dubioase
» Liber la depozitarea gunoiului din Dolj la groapa de la Mofleni
» Întreruperi energie electrică de mâine
» (Galerie Foto) Vicele PSD din Poiana Mare, reţinut pentru contrabandă cu ţigări

Gorj

» (FOTO, VIDEO) Poliția are un suspect în cazul jafului de la o casă de pariuri din Târgu Jiu
» Tâlhărie la o casă de pariuri din Târgu Jiu
» Robert Bălăeţ poate să îşi înceapă activitatea la Clubul Sportiv Municipal
» Ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, întrebat dacă există finanţare pentru lucrările la Drumul Expres Craiova – Târgu Jiu
» Au început lucările de reabilitare a DJ 674, Vlăduleni – Ioneşti
» La Spitalul din Novaci au fost descoperiți dezinfectanți neconformi

Olt

» Olt: Accident feroviar mortal în localitatea Găneasa
» Olt: Contractul de colectare încheiat cu ROSAL a căzut

Mehedinţi

» Mehedinţi: 50 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate ieri
» Amplasarea aparatelor radar în judeţul Mehedinţi

Vâlcea

» Lucrări pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Pitești
» Vâlcea: Restricţii de circulaţie pe DN 7
» Mehedinţi: Trafic blocat pe DN 6

Sport

» Fotbal / Dezastru în prima confruntare pentru România U17 la Turul de Elită
» Baschet (m) / Băieții lui Todorov au ieșit cu capul sus din Cupă (VIDEO)
» Călin și Necoară continuă ascensiunea
» Trei medalii și-au asigurat boxerii de la SCM la Pitești
» Vasile Florea, gata să reînvie tenisul de masă craiovean (VIDEO)

Sanatate

» Valabilitatea cardului european de sănătate, prelungită
» Cum scapi de astenia de primăvară

Educatie

» Şcolile din Dolj îşi completează mai greu locurile la clasa pregătitoare

Magazin

» Astăzi începe primăvara astronomică
» 20 martie, ziua internaţională a fericirii
» Horoscop
» Bancul zilei

Opinii

» Ce altceva ne mai ascundeţi, domnilor din fruntea Craiovei?

Top