14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: Prima tranșă din vaccinul antigripal, așteptată în următoarele zile

Olt: Prima tranșă din vaccinul antigripal, așteptată în următoarele zile

Vaccinul antigripal ar trebui să ajungă la medici până la finele lunii octombrie, potrivit graficului transmis de Ministerul Sănătății. Prima tranșă din cele patru a fost promisă DSP Olt până la 18 septembrie 2018.
Medicii vor intra în posesia primelor doze de vaccin antigripal până la finele acestei luni, primele 1.640 de zone fiind programate să sosească până în 18 septembrie. Vor mai fi alte trei tranșe de vaccin, ultima programată să ajungă cel târziu la 18 octombrie 2018.
Epidemiologilor din cadrul DSP Olt nu li s-a transmis și care va fi cantitatea totală de vaccin repartizată județului, cert este faptul că necesarul, conform catagrafiei realizate, ar fi de 30.300 doze, reprezentând tot atâtea persoane cu risc crescut din populația totală a județului.
De la 1 octombrie 2018 medicii de familie și cei din spitale vor începe și raportările către epidemiologi în cadrul campaniei de supraveghere a gripei, astfel încât se va face public săptămânal numărul de îmbolnăviri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS