9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltJandarmii olteni, alături de elevi în noul an şcolar

Jandarmii olteni, alături de elevi în noul an şcolar

Cu ocazia începerii noului an şcolar, reprezentanţi ai Jandarmeriei Olt vor fi prezenţi alături de elevi, profesori şi părinţi în instituţiile de învăţământ din șapte localităţi ale judeţului Olt (Slatina, Caracal, Corabia, Balş, Potcoava, Scorniceşti şi Deveselu).
Pe parcursul întregului an şcolar, jandarmii vor participa la menţinerea ordinii şi liniştii publice în zona instituţiilor de învăţământ aflate în competenţă, în sistem integrat, acţionând în cadrul patrulelor mixte şi al echipajelor constituite.
În vederea creşterii gradului de siguranţă al elevilor, traseele pe care aceştia se deplasează la şi de la şcoală, vor fi incluse în itinerariile de patrulare ale echipajelor de jandarmi.
Deasemenea, vor continua acţiunile preventiv-educative desfăşurate de către jandarmi în instituţiile de învăţământ, în scopul cunoaşterii de către elevi a prevederilor legale pe anumite domenii de interes, modul de acţiune în cazul în care sunt martorii producerii unor fapte antisociale, precum şi consecinţele săvârşirii unor astfel de fapte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS