Acasă Local Olt Un oltean dat dispărut, depistat în Vâlcea

Un oltean dat dispărut, depistat în Vâlcea

Polițiștii Secției 3 Sutești au reușit identificarea, pe raza localității Mădulari, a unui bărbat dispărut de la domiciliu din data de 6 iulie, din comuna Priseaca, județul Olt.

Ieri, polițiștii aflați in exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat în localitatea Mădulari, un bărbat de 54 ani, care conducea un autoturism pe DJ 677, iar în urma verificării în bazele de date ale Poliţiei, s-a constatat că acesta figurează ca fiind dispărut din data de 06 iulie a.c., ultima locaţie în care a fost văzut fiind comuna Priseaca, județul Olt.
Persoana depistată a precizat faptul că a părăsit voluntar domiciliul pentru a se întâlni cu o veche cunoștință care locuiește în localitatea Mădulari și că ulterior se va întoarce acasă.De asemenea, polițiștii au constatat că bărbatul nu a fost victima vreunei infracțiuni.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version