Acasă Local Olt Olt: Accident cu două victime la Cezieni

Olt: Accident cu două victime la Cezieni

Pompierii SMURD Caracal s-au deplasat la un accident rutier, pe DJ 641, în localitatea Cezieni. În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau trei persoane, iar în urma accidentului două dintre acestea au fost rănite. Paramedicii au intervenit pentru acordarea primului ajutor medical, pentru cele două victime, ambele fiind transportate la Centrul de Primiri Urgenţe Caracal. Șoferul unuia dintre autoturisme, în vârstă de 71 de ani, din Caracal, prezenta traumatism de antebraț stâng, plagă de aproximativ 2-3 cm și hematom la cap.
Pasagera din dreapta-față a aceluiași autoturism, de 66 ani, din Caracal, prezenta atac de panică, fără urme de traumă.

Lucrează în presă din 2000 și ceea ce a început ca un hobby s-a transformat într-o profesie. A absolvit Facultatea de Finanțe, Bănci, Asigurări și Burse de Valori, dar a ales presa scrisă, un domeniu care i-a oferit cele mai mari satisfacții profesionale. S-a alăturat echipei Gazeta de Sud în 2004.
Exit mobile version