17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltUn bărbat din Olt care a găsit brățara dacică a căutat în tot satul indicii despre obiect: „Mi-au spus s-o probez în acid de baterie, în oțet...“

Un bărbat din Olt care a găsit brățara dacică a căutat în tot satul indicii despre obiect: „Mi-au spus s-o probez în acid de baterie, în oțet…“

Un bărbat, de 27 de ani, de la care polițiștii au luat, săptămâna trecută, o brățară dacică din aur, de 108 grame, spune că niciodată n-a știut ce avere ține, de fapt, în casă.

Florin Stănciucu lucrează la o benzinărie, are doi copii și, deși mărturisește că lucrează de la 16 ani, nu are încă o casă a lui, împărțind aceeași locuință cu părinții și fratele. Cel mai mult și-ar dori, acum, dacă cineva se va gândi, după ce se stabilește valoarea obiectului care se presupune că este de patrimoniu, să-și poată achiziționa o casă.
Situația lui, în schimb, nu este atât de simplă, pentru că bărbatul a făcut descoperirea în urmă cu aproximativ doi ani, iar de atunci a tot căutat indicii despre obiect. La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii i-au luat brățara, iar în sat au venit specialiști care să caute și alte obiecte în locul indicat de bărbat ca fiind cel în care a făcut descoperirea, în satul Jugaru, comuna Optași Măgura.
„Am dat de ea în timp ce făceam o temelie pentru gard. Am dus-o în casă, și am lăsat-o prin casă. O vreme s-a jucat fie-mea cu ea. Pe urmă, a luat nevastă-mea bijuteriile, ce mai avea, și le-a pus toate într-o geantă. Și-am uitat de ea, a dat din nou de ele acum. Când am găsit-o știam eu, nevastă-mea și doi-trei vecini. Dacă nevastă-mea a pus-o acolo unde a pus-o, uitasem de ea, puteam s-o pierd de 10 ori. Acum a dat de ea și o luasem la analizat, cu bătrâni, cu vecini, întrebam și eu – bă, nene, ai mai văzut așa ceva, ce-ar putea fi? Dar n-am știut niciodată că sunt cel mai bogat om din sat, când eu sunt sărac lipit, vai de mama mea, cumpăr pâine pe datorie. Vă dați seama, am doi copii mici, doar eu lucrez…“, a mărturisit nărbatul, descumpănit că nimeni nu l-a îndrumat la timp să se adreseze specialiștilor. În schimb, spune că n-a ținut nimic secret, aflase tot satul. Chiar el povestise despre descoperire, iar unii vecini chiar îl luaseră la bășcălie. „Mi-a zis cineva că, bă, probeaz-o în oțet, sau în acid de baterie, să vezi dacă e de aur. Și pe urmă am căutat și pe Internet, de fapt nu eu, că nu mă pricep, soția, să văd ce ar putea fi, și n-am găsit niciunde așa ceva. Erau din alea în spirală. Am zis – ce să fie, bă? Și râdeau vecinii de mine – ce faci, bă, cu tinicheaua aia?!“, a spus bărbatul.
După ce s-a convins, oarecum, că metal comun nu poate fi, cu doar două-trei zile înainte de a vorbi cu polițiștii apelase și la o casă de amanet pentru a verifica dacă obiectul este, într-adevăr, din aur. „Mi-au spus că s-ar putea să fie din aur, sau suflată-n aur, dar am fost cu fragmentul ăla mic, care nimeni nu știa ce ar putea fi. Mi-au zis să mă duc a doua zi s-o testez. Și nu m-am mai dus. (…) Voiam să ajung undeva, la cineva care știe, care a mai văzut bijuterii de muzeu, să mă-ndrume ce să fac cu ea“, a povestit brăbatul.
Tânărul a mai spus că, deși brățara era în stare bună când a descoperit-o, pentru că o vreme, atunci, fetița lui s-a jucat cu bijuteria, a suferit mici deteriori, ulterior, curios să vadă „dacă și la mijloc e galben“, a rupt unul dintre capete, cu acesta mergând la amanet. În tot acest timp, însă, n-ar fi bănuit care-i este, de fapt, valoarea.
Acum, dacă pentru faptul că nu s-a prezentat în 72 de ore de la descoperire, cu obiectul pentru a-l preda poliției, nu va primi nicio răscumpărare, și-ar dori ca măcar o fotografie a lui cu obiectul descoperit să mai aibă ocazia să facă și aceasta să rămână la muzeu. „Dacă mi-ar da ceva, de bine, dacă nu, tot de bine, doar să-mi facă și mie cineva o poză, să mi-o pună la muzeu. Că muncesc de la vârsta de 16 ani și bani tot n-am, tot amărât sunt“, a concluzionat tânărul.
Polițiștii au preluat, la sfârșitul săptămânii trecute, brățara și au predat-o Muzeului Național e Istorie, spre examinare. „În urma examinării brățării, s-a stabilit că aceasta este confecționată din aur de 24 de K, cântărește 108 g, iar la una dintre capete are reprezentat un cap de lup alungit, continuându-se cu un corp de șarpe, însemne specifice dacice.
Întrucât brățara ar putea face parte din Patrimoniul Național Cultural al României, a fost înaintată spre examinare specialiștilor din cadrul Muzeului Național de Istorie, care urmează să se pronunțe asupra veridicității acesteia“, a transmis IPJ Olt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS