Acasă Local Olt Apărătorii lui Vâlcov cer recuzarea judecătoarei Chiriţă

Apărătorii lui Vâlcov cer recuzarea judecătoarei Chiriţă

Darius Vâlcov, pus sub control judiciar
Darius Vâlcov, pus sub control judiciar

Judecătoarea Otilia Chiriţă, de la Tribunalul Olt, a fost recuzată de unul din cei trei apărători ai inculpatului Darius Vâlcov, care a invocat suspiciunea de imparţialitate a acesteia. Avocatul nu a dorit să ofere presei mai multe explicaţii şi nu a făcut-o nici Darius Vâlcov, prezent la termenul de astăzi, care a spus doar: „Nu fac nicio declarație, e totul la dosar“.
Judecătoarea Otilia Chiriţă a amintit, la rândul său, că a formulat în timpul procesului o cerere de abţinere. „Dacă aţi observat, am făcut şi eu o cerere de abţinere“, a precizat aceasta, stabilind un nou termen, pe 28 iunie, la care să se comunice decizia pe această cerere.
Darius Vâlcov a fost inculpat, marţi, 20 iunie 2017, într-un nou dosar, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt acuzându-l de instigare la dare şi luare de mită. Acest Parchet a fost condus, de altfel, de Otilia Chiriţă până spre finele anului 2014. Judecătoarea a solicitat nu doar abţinerea în acest dosar, ci a cerut şi transferul la Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti sau Curtea de Apel Piteşti, toate variantele fiind respinse.
În dosarul în care Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a anunţat, ieri, într-un comunicat de presă, că i-a pus pe Darius Bogdan Vâlcov şi pe Mircea Dogaru sub învinuire pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la dare şi luare de mită, speţa o reprezintă mita acordată, prin intermediul unei firme a lui Vâlcov, unui funcţionar al OCPI, lunar, timp de aproape doi ani. Directorul OCPI Olt este soţul judecătoarei Otilia Chiriţă, iar în presa locală s-a scris, de asemenea, de prietenia acestuia cu unul dintre afaceriştii care au prosperat în „era Vâlcov“, Cristian Ghenciu.
Cert este că procesul care se apropia de final, martorii fiind audiaţi, iar inculpatul urmând să se pronunţe dacă depune, sau nu, mărturie, are acum o altă perspectivă.
Procesul de la Tribunalul Olt este al doilea în care Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat că a luat mită de la firme care aveau lucrări în Slatina, contractate de Primăria Slatina, investind banii din mită în hotelul City.

Lucrează în presă din 2000 și ceea ce a început ca un hobby s-a transformat într-o profesie. A absolvit Facultatea de Finanțe, Bănci, Asigurări și Burse de Valori, dar a ales presa scrisă, un domeniu care i-a oferit cele mai mari satisfacții profesionale. S-a alăturat echipei Gazeta de Sud în 2004.
Exit mobile version