14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: Contravenții la regimul silvic, constatate de polițiștii de ordine publică

Olt: Contravenții la regimul silvic, constatate de polițiștii de ordine publică

Polițiștii din cadrul Secției nr.6 Poliție Rurală Găneasa, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică, au depistat, sâmbătă, în trafic, pe D.N. 64, pe raza comunei Strejești, județul Olt, un bărbat, din comuna Perișani, județul Vâlcea, în timp ce conducea o autoutilitară, care tracta o semiremorcă, transportând material lemnos.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că autoutilitara aparține unei societăți comerciale din municipiul Sibiu.

De asemenea, reprezentanții Ocolului silvic Slatina au efectuat inventarierea materialului lemnos respectiv, constatând că acesta nu corespunde din punct de vedere al volumului, al specie și al numărului de piese cu datele din aviz, încălcând astfel prevederile Legii nr. 171/2010 modificată, privind sancționarea și stabilirea contravențiilor silvice.

Persoana juridică în cauză a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 15.000 lei, iar cantitatea de 30,18 mc. material lemnos a fost confiscată și predată Ocolului silvic Slatina

La data de 08 iunie a.c, acționând pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul silvic, polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică și cei ai Secției nr.6 Poliție Rurală Găneasa au oprit, pentru control, un ansamblu de vehicule format din o autoutilitară și o remorcă, care transporta material lemnos (bușteni).

Cu această ocazie, polițiștii au constatat că materialul lemnos transportat nu corespunde din punct de vedere numeric cu materialul lemnos înscris în avizele de însoțire primare, care au fost prezentate pentru control de către conducătorul auto.

În vederea inventarierii și măsurării a întregii cantități de material lemnos de către reprezentanții Ocolului silvic, s-a stabilit faptul că, o societate comercială cu sediul în comuna Dăești, județul Vâlcea, deține ansamblul de vehicule mai sus menționat și a transportat cantitatea de 5,82 mc lemn rotund pentru cherestea specia plop euramerican (bușteni), care nu corespunde din punct de vedere al volumului și diametrelor cu datele înscrise în avizele de însoțire primare prezentate.

De asemenea, societatea respectivă a transportat cantitatea de 8,54 mc de aceeași esență și specie, care nu corespunde din punct de vedere al volumului cu datele înscrise în aceleași avize și care nu a putut fi identificată după dimensiuni și volum.

Societatea comercială a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 15000 lei pentru nerespectarea prevederile Legii nr. 171/2010 modificată, privind sancționarea și stabilirea contravențiilor silvice și s-a dispus confiscarea cantității de 5,82 mc lemn rotund pentru cherestea specia plop euramerican, care a fost predată în custodie reprezentanților Ocolului Silvic Slatina.

Totodată, a fost dispusă măsura obligării la plată a contravalorii cantității de 8,54 mc lemn rotund pentru cherestea specia plop euramerican în sumă de 1451,8 lei. Polițiștii i-au depistat conducând cu autorizația de circulație provizorie expirată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS