16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltUn angajat al OCPI Olt, mituit timp de trei ani de firma de cadastru înființată la indicațiile lui Darius Vâlcov

Un angajat al OCPI Olt, mituit timp de trei ani de firma de cadastru înființată la indicațiile lui Darius Vâlcov

Un funcționar public din cadrul OCPI Olt a fost plasat joi, 4 mai, sub control judiciar de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, care îl acuză de luare de mită în formă continuată.

Potrivit procurorilor, funcționarul din cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Olt a încasat, în perioada ianuarie 2012 – martie 2015, câte 1.000 lei lunar de reprezentanții firmei de cadastru Millenium Topographica, firmă înființată de fostul deputat PSD Daniel Bărbulescu (conform denunțului făcut de acesta la DNA), alături de alte două firme, de avocatură și de contabilitate, la indicațiile fostului primar al Slatinei, Darius Vâlcov (nașul fostului deputat).
Sarcina angajatului OCPI, pentru care primea lunar suma mai sus menționată, era aceea de a verifica dacă documentația întocmită de angajații firmei de cadastru este conformă, caz în care era admisă, în cazul în care semnala neconcordanțe, funcționarul public întocmind un referat de completare a documentației.
„Acea activitate a funcţionarului public din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Olt, de primire a unei sume de bani, lunar, din partea administratorului SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL Slatina – societate care a avea ca obiect activitatea de cadastru, s-a efectuat fără nici un fel de titlu justificativ, banii fiind primiţi în mod necuvenit, fără a exista vreun document din partea societăţii, care să evidenţieze respectiva plată, în condiţiile în care acesta masca primirea banilor, printr-o prestaţie zilnică a sa, de consultanţă acordată angajaţilor societăţii susmenţionate.
Informaţiile erau apoi folosite de către angajaţi în momentul în care întocmeau documentaţia cadastrală şi care se regăsea şi în stadiul verificării documentaţiei de către inculpat, în cadrul atribuţiilor de serviciu desfăşurate la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Olt“, se menționează în comunicatul transmis de parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.
Pe timpul controlului judiciar funcționarului i se interzice dreptul de a-și mai exercita funcția.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS