16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: Jandarmii și-au impresionat, de ziua lor, invitații, câinii dresați pentru prinderea infractorilor fiind marea atracție

Olt: Jandarmii și-au impresionat, de ziua lor, invitații, câinii dresați pentru prinderea infractorilor fiind marea atracție


3 aprilie a fost o zi specială pentru jandarmii olteni, care au sărbătorit, la fel ca şi colegii lor din toată țara, 167 ani de la promulgarea, prin „ofis domnesc“ al domnitorului Grigore Alexandru Ghica, la 3 aprilie 1850, a documentului „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în Corp de jandarmi“, menționat ca fiind actul de naștere al armei.
Foarte mulți colaboratori le-au fost aproape jandarmilor, printre aceștia și reprezentanții părții române și părții americane din cadrul bazei Deveselu. S-au citit tradiționalele cuvinte adresate de ministrul de Interne, Carmen Dan (mesaj transmis prin intermediul prefectului, Silviu Neacșu), și de inspectorul general al Jandarmeriei Române, general de brigadă Marin Andreiana, li s-au făcut urări. Comandantul Inspectoratului ed Jandarmi Județean Olt, col. Tudor Dorel Drejoi, le-a înmânat diplome jandarmilor care în ultimul an s-au evidențiat în misiuni sau în diverse concursuri sportive, s-au făcut înaintări în grad înainte de termen, foștii comandanți Ion Gheorghiceanu și Valentin Voicu au primit de asemenea, în semn de omagiu, diplome aniversare, tot diplome au primit și colaboratorii, iar festivitatea s-a încheiat cu invitația de a vizita standurile amenajate în fața Consiliului Județean.
Dacă anul trecut, copiii, în special, au fost fascinați de echipamentul din dotarea jandarmilor și de demonstrațiile de arte marțiale, în acest an atracția principală au constituit-o câinii dresați pentru prinderea infractorilor. Momentele au fost urmărite cu interes și de americanii de la Deveselu, care au urmărit, de altfel, cu mare atenție fiecare stand.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS