Olt: Peste 1.400 de fermieri din județ, înscriși în programul de sprijin pentru tomate

Foto: i2.wp.com
Autori


Peste 1.400 de fermieri din județul Olt au solicitat înscrierea în programul de sprijin pentru tomate cultivate în spații protejate (sere sau solarii), județul fiind în pe primul loc la nivel național din punct de vedere al numărului de legumicultori înscriși în program, potrivit șefului Direcției Agricole Județene (DAJ) Olt, Emil Marinescu.

“Avem 1.426 de cereri de înscriere, iar suprafața cu tomate cultivate în spații protejate este de aproximativ 200 de hectare, mai mare față de suprafața pentru care se solicită sprijin. Numărul cererilor ar putea crește pentru că se pot face în continuare înscrieri în program”, a spus Marinescu.

Primele roșii cultivate în serele și solariile din Olt ar putea ajunge pe piață la începutul lunii mai, potrivit președintelui Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, Ion Păunel.

El a precizat că primii care vor recolta roșiile sunt fermierii din sudul județului, care au și sisteme de încălzire a solariilor.


“În județ, în zona de sud, sunt aproape 200 de fermieri care au centrale termice pentru încălzirea solariilor și condiții pentru recolte extra-timpurii de tomate. Legumicultorii din Izbiceni, Giuvărăști, Cilieni, Tia Mare, Scărișoara, Vădăstrița, care au cultivat tomate în spații protejate încălzite vor putea recolta și scoate pe piață tomate în perioada 1-5 mai, recoltă extra-timpurie. Sigur și ceilalți fermieri care s-au înscris în program vor recolta până la finalul lunii mai, dar cei din zona de sud au șanse să realizeze și să valorifice cantitatea de două kilograme pe metrul pătrat încă din mai și apoi să obțină banii din ajutor încă din vară. Ceilalți legumicultori, mai ales cei din nord, au șanse mai mari la recolta de tomate din noiembrie și decembrie”, a spus Ion Păunel.

Legumicultorii din județul Olt cultivă, potrivit lui Păunel, tomate din diferite soiuri, cei mai mulți din soiuri bulgărești, dar se cultivă și tomate roz, galbene, portocalii și negre.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 23 aprilie 2019

Top