Acasă Local Olt Olt: Locuință distrusă de flăcări, la Brastavățu

Olt: Locuință distrusă de flăcări, la Brastavățu

Pompierii Detașamentului Caracal au intervenit, ieri după amiază, în comuna Brastavățu, sat Crușov, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință.
La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, iar în sprijinul militarilor a venit și o autospecială de stingere de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Brastavățu. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la întreaga locuință. Pompierii au acționat aproximativ două ore, iar alimentarea autospecialelor de stingere s-a făcut de la hidrantul stradal aflat în zonă. Incendiul a distrus acoperișul casei, pe circa 100 mp, obiecte de mobilier din patru camere de locuit și circa 25 de mp din acoperișul unei anexe. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este un aragaz lăsat în funcțiune, nesupravegheat.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version