Acasă Local Olt Olt: Administrator de societate comercială, reţinut pentru evaziune fiscală

Olt: Administrator de societate comercială, reţinut pentru evaziune fiscală

(Foto: ziarpiatraneamt.ro)

Organele de cercetare penală din cadrul IPJ Olt – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, au luat măsura reţinerii pe o durată de 24 ore a reprezentantului legal al unei  societăţi comerciale pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală cu materiale de construcţie.
Astfel, reprezentantul legal al unei societăţi comerciale din oraşul Scorniceşti, judeţul  Olt, ce are ca obiect principal de activitate comerţul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate, în perioada martie 2012 – februarie 2013, a înregistrat livrări nereale de fier beton şi alte produse specifice, în valoare totală de 2.211.503 lei, către o societate comercială din Ungaria, folosind drept justificare două seturi de documente de evidenţă contabilă. În realitate, materialele de construcţie provenite din Bulgaria, au fost vândute către societăţi comerciale din judeţele Argeş, Ilfov, Dâmboviţa şi Bucureşti.
S-a stabilit, de asemenea, că plăţile aferente s-au efectuat numai cu numerar, iar prin înregistrarea de livrări intracomunitare, inculpatul a urmărit eludarea prevederilor legale şi neplata taxei pe valoarea adăugată. Prejudiciul produs bugetului de stat este în sumă totală de 447.435 lei.
Tribunalul Olt a admis ieri propunerea organelor de urmărire penală şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 zile a persoanei în cauză, urmând a se propune emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecată.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version