Acasă Local Olt Colonelul Costel Belbea, noul prim-adjunct al ISU Olt

Colonelul Costel Belbea, noul prim-adjunct al ISU Olt

Colonelul Constantin Belbea va îndeplini funcţia de prim-adjunct al ISU Olt (Foto: gazetanoua.ro)
Colonelul Constantin Belbea va îndeplini funcţia de prim-adjunct al ISU Olt (Foto: gazetanoua.ro)

Colonelul Costel Belbea este noul prim-adjunct al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), fiind împuternicit să îndeplinească această funcţie pentru o perioadă de şase luni, începând cu 15 mai, informează jurnaliştii de la Gazeta Nouă. Postul de prim-adjunct al inspectorului şef al ISU Olt a rămas vacant după ce ocupantul acestuia, locotenent colonelul Adrian Tănase, a promovat concursul pentru şefia inspectoratului, post scos la concurs după pensionarea colonelului Marian Pică.

Noul prim-adjunct, colonelul Costel Belbea, a ocupat aceeaşi funcţie la ISU Giurgiu, unde a fost implicat într-un scandal de corupţie alături de mai mulţi ofiţeri printre care şi şeful inspectoratului. Belbea a fost achitat definitiv de Curtea Militară de Apel Bucureşti, decizie în urma căreia Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a fost obligat să-i ofere o funcţie similară celei dinainte. Pentru funcţia sa de la ISU Giurgiu fusese scoasă la concurs şi se ocupase între timp, colonelul Belbea a fost detaşat la ISU Satu Mare, iar acum la ISU Olt. Funcţia ocupată în prezent de Belbea va fi, în cele din urmă, scoasă la concurs de IGSU.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version