Acasă Local Incidente provocate de vântul puternic din Mehedinţi

Incidente provocate de vântul puternic din Mehedinţi

Două echipaje de pompieri au intervenit, în această dimineață, în Drobeta Turnu Severin, pentru înlăturarea unor elemente de construcție.
Prima intervenție a echipajelor operative a fost pentru îndepărtarea unor țigle desprinse de pe acoperișul unui bloc, situat pe bulevardul Carol I, care prezentau un pericol pentru cetățeni.

Cea de-a doua intervenție a pompierilor militari a constat în degajarea unui autoturism, peste care a căzut o bucată de tablă, desprinsă de pe acoperișul unei case, pe strada Calomfirescu.

Reamintim că, până în această seară la ora 23.00, județul Mehedinți se află sub atenționare meteorologică Cod Galben de intensificări ale vântului, cu viteze de 50-65 km/h și, izolat, peste 70 – 75 km/h.

Pentru a preveni situațiile de urgență pe timpul manifestării vântului puternic, se recomandă cetățenilor să manifeste prudență atunci când se află pe stradă și să evite deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.
Totodată, aceștia trebuie să evite trecerea prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt.
Parcarea autoturismelor se va face la distanță față de copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate.

Exit mobile version